mardi 20 février 2007

Dax a intrat de patru ori in terenul nostru si a marcat...


Foto: FC Grenoble
Florin Corodeanu (primul din dreapta), alaturi de colegii sai din pachetul de inaintare de la Grenoble

Nu vreau sa scuz infrangerea (n.r. – 15-21) suferita de echipa mea, FC Grenoble, in week-end, in fata lui Dax... Vreau doar sa spun ca nu meritam sa pierdem. N-au fost mai tari decat noi, ci mult mai realisti. Au venit de patru ori in terenul nostru si au marcat, in timp ce noi nu am reusit sa concretizam.

A fost mare pacat! Bine, a contat mult si cartonasul galben vazut de colegul meu, Koita, in minutul 37. Am jucat zece minute in 14 oameni, iar risipa noastra de energie a lasat urme. Am primit 15 puncte in unsprezece minute. Bine macar ca am luat punctul bonus pentru infrangere la mai putin de opt puncte diferenta. Eu am jucat 60 de minute.

Acum pregatim jocul cu Gaillac, de sambata. Azi am avut un antrenament dimineata si va mai fi unul dupa amiaza, axat pe video. Maine facem tot doua antrenamente, joi avem repaus, iar vineri o alta sedinta de pregatire. Meciul cu Gaillac se anunta greu, pentru ca jucam din nou acasa si nu avem voie sa pierdem.

Cu drag,

Florin

Cele doua comori ale mele: Denis-Alexandre si Kevin-Andre

Denis-Alexandre (stanga) si Kevin-Andrei Corodeanu
Foto: Arhiva personala

Kevin-Andrei (stanga) si Denis-Alexandre Corodeanu
Foto: Arhiva personala

Kevin-Andrei (stanga) si Denis-Alexandre Corodeanu
Foto: Arhiva personala

Kevin-Andrei (stanga) si Denis-Alexandre Corodeanu
Foto: Arhiva personala

Denis-Alexandre Corodeanu
Foto: Arhiva personala

Kevin-Andrei Corodeanu
Foto: Arhiva personala
Ei sunt cei doi baieti ai mei. Cel mare, Denis-Alexandre, are sase ani. Probabil ca unii isi amintesc ca in 2001 mi-am lasat sotia, pe Cristina, care urma sa nasca, singura, in Franta, si am venit sa joc pentru Romania acel meci cu Georgia... Meci pe care l-am pierdut... Meci in care am inscris doua eseuri. Atunci a venit pe lume Denis-Alexandre. Kevin-Andrei este mezinul. Are trei ani.

jeudi 15 février 2007

Prima data... Florin Corodeanu


Site-ul oficial al echipei franceze FC Grenoble a inaugurat o rubrica noua, de intrebari si raspunsuri legate de cariera jucatorilor sai. Primul intervievat a fost internationalul roman, pe 15 februarie. Iata articolul transcris integral:

Primul club?
A fost la Iasi, un oras din nord-estul Romaniei, de partea frontierei moldave. Aveam 15 ani si eram elev de liceu. Apoi am plecat la Steaua Bucuresti, clubul armatei, unde am ramas timp de trei sezoane. Am castigat doua titluri nationale, din care primul in 1997, si mi-a terminat studiile la Facultatea de Sport.

Primul antrenor?
Cel de la clubul din Iasi, unde am descoperit rugbyul. Mi-l amintesc ca un om riguros, care ne inspira chiar o forma de teama. Mai ales mie, care descoperisem sportul in general, rugbyul in particular.

Prima selectie?
In 1997, pentru un meci contra Frantei, in Romania, pe care noi l-am pierdut... De atunci am adunat 50 de selectii.

Prima Cupa Mondiala?
Editia din 1999, in Insulele Britanice, si asta este o amintire foarte frumoasa. Am ratat apoi editia din 2003, din cauza unei accidentari. Am participat la toate meciurile de calificare. Acum o astept pe cea de anul acesta, insa eu bat in lemn...

Primul meci in Franta?
S-a intamplat in 1999, cu Aurillac, la o deplasare la Montferrand. Abia venisem la acest club, unde am stat trei ani, si noi am repurtat o victorie mare la Michelin pentru primul meci al sezonului. Am pastrat o frumoasa amintire de atunci.

Prima deceptie?
Absenta mea de la Cupa Mondiala din 2003. A fost foarte frustrant sa particip la calificari, iar apoi sa fiu privat de cireasa de pe tort din cauza unei accidentari.

Prima bucurie?
Nu este una, ci doua. Mai intai victoria obtinuta in martie 2003, la Montferrand, intr-un meci din grupe. A fost o mica lovitura, iar acel succes ne-a deschis portile play-off-ului. Pe acest stadion, Michelin, eu nu am pierdut niciodata! Apoi, anul trecut cu FCG. Victoria cu Nimes, la Valence, a fost enorma. Am simtit un sentiment foarte puternic a unui obiectiv atins, pe care mi-l voi aminti toata viata. Mai ales ca noi nu am cunoscut decat coborari, iar acolo am trait in sfarsit bucuria unei ascensiuni!
Articolul original il puteti citi la adresa urmatoare: